Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Pelerinii Sfântului Ioan cel Nou, la hramul Catedralei arhiepiscopale din Suceava
Sfântul Ioan cel Nou de a fost cinstit astăzi la Suceava de mii de pelerini veniţi din mai multe zone ale ţării. Oamenii au participat la programul liturgic intens dedicat acestei sărbători, dar şi la procesiunea cu sfintele moaşte pe străzile Sucevei.
Oraşul Suceava a fost înveşmântat timp de două zile în rugăciune, când pelerini de toate vârstele au venit să îngenuncheze la moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Aşa cum este tradiţia, oamenii au dorit să participe la procesiunea de scoatere a moaştelui Sfântului Ioan cel Nou, pentru ca mai apoi să se închine cinstitelor moaşte şi pentru a participa la sfintele slujbe. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de patru ierarhi, preoţi şi diaconi.



.jpg)
