În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Pensionarii cu venit sub 740 de lei nu plătesc contribuţia la sănătate
Preşedintele CNAS a precizat că pensionarii cu venit lunar de 741 de lei vor plăti la FNUASS suma de 1 leu, deoarece, prin plata contribuţiei la sănătate, pensia lor nu trebuie să scadă sub 740 de lei. "În situaţia în care venitul din pensii este de 784 de lei, atunci contribuţia la sănătate va fi de 43 de lei, astfel ca venitul rămas să fie peste 740 de lei", a exemplificat preşedintele CNAS.
Pensionarii cu venituri mai mici de 740 de lei lunar nu vor plăti nici în acest an contribuţia la asigurările sociale de sănătate, iar din 2012 sumele datorate pentru această categorie la FNUASS (Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate) trebuie plătite de către stat, aşa cum prevede Legea sănătăţii, care nu s-a aplicat însă din lipsa fondurilor. "Ordinul preşedintelui CNAS nu poate contrazice un act administrativ. Mai concret, un ordin al preşedintelui CNAS nu poate contrazice o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului sau o Hotărâre de Guvern. În consecinţă, proiectul de Ordin din 30 decembrie 2010 privind calitatea de asigurat vine să prelungescă cu un an, adică din 2012, termenul de la care statul trebuie să plătească contribuţia la sănătate pentru categoriile exceptate şi pentru pensionarii cu venituri sub 740 de lei", a explicat preşedintele CNAS, Lucian Duţă. Şeful CNAS a spus că, potrivit Legii sănătăţii din 2006, contribuţia pentru persoanele exceptate de la plata FNUASS şi pentru pensionarii cu venituri mici trebuie plătite de către stat, dar, întrucât statul nu are bani să plătescă aceste sume, ordinul preşedintelui CNAS prorogă aceste plăţi pentru 2012. "CNAS nu a pus niciodată problema ca pensionarii cu venituri sub 740 de lei să fie obligaţi la plata contribuţiei la FNUASS începând din 1 ianuarie 2012", a subliniat Lucian Duţă. Totodată, preşedintele CNAS a precizat că pensionarii cu venit lunar de 741 de lei vor plăti la FNUASS suma de 1 leu, deoarece, prin plata contribuţiei la sănătate, pensia lor nu trebuie să scadă sub 740 lei. "În situaţia în care venitul din pensii este de 784 de lei, atunci contribuţia la sănătate va fi de 43 de lei, astfel ca venitul rămas să fie peste 740 de lei", a exemplificat preşedintele CNAS, citând un articol din proiectul de ordin.