În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Peste 1.500 de copii și tineri la „Cântările Cerului”
La Sala Polivalentă din Cluj-Napoca au concertat sâmbătă, 8 iunie, peste 1.500 de copii și tineri ortodocși în cadrul evenimentului muzical „Cântările Cerului”, ediția a 2-a, realizat și inițiat de Organizația creștină „Agape” din orașul transilvan.
Manifestarea, unică în România, a constat în interpretarea de pricesne și cântări religioase în cinstea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Maicii Domnului, promovând și susținerea excelenței în educație. Ediția din acest an a avut și un scop caritabil, astfel că au fost adunate fonduri pentru construirea Centrului de îngrijiri paliative pediatrice „Sfântul Hristofor”, un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care va asista, în mod gratuit, pacienții minori cu boli cronice progresive, în diferite stadii ale bolii.
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și a celor aproximativ 4.000 de spectatori-participanți, peste 1.500 de copii și tineri au interpretat pricesne și cântări religioase, majoritatea făcând parte din tezaurul de cântări al Asociaţiei misionare „Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Alături de cei 1.500 de copii și tineri coriști, dirijați de pr. Ciprian Taloș de la Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, au cântat și recitat arhidiaconul Bartolomeu Trofin, harpista Evelina Andrieș, pianista Maria Taloș, soprana Rut Iovescu și eleva Ilaria Iacob, „fetița mărgăritarelor poetice creștine”.
Copiii și tinerii prezenți, organizați în 60 de grupe, împreună cu preoții și coordonatorii lor, au făcut parte din mai multe parohii și asociații de tineret din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, dar și din Episcopia Sălajului și din alte zone ale țării.
În deschiderea manifestării, Părintele Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, pornind de la îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3). Ierarhul i-a felicitat pe participanți și pe organizatori și a apreciat acțiunea misionară de propovăduire a Evangheliei Domnului Iisus Hristos prin cântec şi i-a îndemnat pe tineri să se facă pildă celorlalți.
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a apreciat evenimentul și le-a explicat participanților importanţa prieteniei. Liviu Baltă, realizator și inițiator al manifestării și director executiv al Organizației creștine „Agape”, a mulțumit pentru susținere și implicare sponsorilor, voluntarilor, partenerilor și colaboratorilor.
La final, Organizația creștină „Agape” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, a premiat 20 de elevi olimpici din județul Cluj. Aceștia au obținut diplome de recunoștință și premii în bani, fiecare primind 1.000 de lei.