Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Peste 160 de copii au participat în primele patru tabere organizate în Episcopia Caransebeșului
În ultimele două săptămâni, mai mult de 160 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani au beneficiat de taberele de vară organizate în Episcopia Caransebeşului. Acestea se desfăşoară ca urmare a implementării programului educaţional „Împreună pentru copiii noştri”.
Primele două tabere, organizate în perioada 26-30 iunie şi însumând 115 participanţi, s-au desfăşurat în localităţile Ticvaniu Mare, Grădinari şi Greoni, de pe Valea Carașului, judeţul Caraş-Severin. Alte două tabere au debutat pe 1, respectiv 3 iulie, desfăşurându-se la Răcășdia şi Teregova şi reunind aproximativ 50 de copii de pe raza acestor parohii, se arată pe site-ul episcopiacaransebesului.ro.
În data de 30 iunie au fost organizate festivităţi de premiere în cadrul cărora copiii participanţi în primele două tabere au primit diplome şi cărţi din partea Episcopiei Caransebeşului. Tabăra desfăşurată în comuna Grădinari, care a reunit aproximativ 70 de participanţi, s-a încheiat cu o slujbă de Te Deum oficiată în biserica parohială din localitatea Greoni. Slujba a fost săvârşită de părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial şi coordonator al proiectului „Împreună pentru copiii noştri”, părintele Bogoliub Martinovici, protopop de Moldova Nouă, precum şi de preoţii parohi din cele două sate. Premiile, oferite din partea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, au fost împărţite de coordonatorii echipei de voluntari ai ATOR Banatul de Munte, care au asigurat desfăşurarea activităţilor pe parcursul celor cinci zile de tabără. O festivitate similară a fost organizată în aceeași zi la Ticvaniu Mare, unde alături de reprezentantul Centrului eparhial s-au aflat preoții parohi din Ticvaniu Mare și Secășeni. Tabăra de aici a reunit aproximativ 45 de copii din cele patru sate componente ale comunei: Ticvaniu Mare, Secășeni, Ticvaniu Mic și Cârnecea.
Taberele pentru copii de la Răcăşdia şi Teregova s-au încheiat săptămâna trecută, următoarele două fiind organizate în comunele Mehadia şi Sasca Montană începând cu 7, respectiv 12 iulie 2021. Activităţile la care copiii iau parte sunt structurate pe trei direcţii şi includ: ateliere de educație pentru viață, dezvoltare personală, lucru în echipă și comunicare; activităţi cu caracter duhovnicesc; jocuri, concursuri, seri tematice şi de divertisment. Şi în acest an, în toate taberele sunt organizate ateliere pentru părinţi în cadrul cărora sunt discutate metode de gestionare a provocărilor tot mai mari care apar în relația părinte-copil și pericolele la care copiii sunt expuşi tot mai frecvent de la vârste fragede.