Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Peste 3.000 de pelerini au luat agheasmă din izvorul tămăduirii de la Ghighiu
Mănăstirea Ghighiu de lângă Ploieşti, una dintre importantele lăcaşuri de rugăciune ale Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi-a sărbătorit ieri hramul, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Pelerinii şi maicile, care au organizat cu multă dăruire acest eveniment, au fost binecuvântaţi anul acesta de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba specială a Aghiesmei din Săptămâna Luminată.
Marius Nedelcu Mii de pelerini au venit ieri la Mănăstirea Ghighiu pentru a se închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - siriaca, şi pentru a lua agheasmă tămăduitoare din izvorul mănăstirii. Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea milostivirii Maicii Domnului, a bucuriei şi a tămăduirii, când credincioşii în timpul Săptămânii Luminate se îndreaptă cu credinţă spre bisericile ortodoxe pentru a lua apă sfinţită, spre plinirea neputinţelor trupeşti şi sufleteşti. Cu evlavie şi credinţă o rugăm pe Născătoarea de Dumnezeu să împlinească în viaţa noastră minunile şi vindecările despre care sinaxarul zilei mărturiseşte că s-au petrecut în vechime la Izvorul Tămăduirii.



.jpg)
