Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Peste 400 de elevi la olimpiada judeţeană de religie

Peste 400 de elevi la olimpiada judeţeană de religie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Claudiu Neculeac - 04 Martie 2013

Sâmbătă, 2 martie, la Iaşi, s-a desfăşurat etapa judeţeană a olimpiadei de religie. Numărul mare de participanţi a confirmat atât importanţa şi atractivitatea orei de religie în programa şcolară, cât şi interesul elevilor faţă de cunoaşterea lui Dumnezeu.

La sfârşitul acestei săptămâni, peste 400 de elevi din clasele IV-VI din judeţul Iaşi au participat la faza judeţeană a olimpiadei de religie. Au participat 360 de elevi de religie ortodoxă, 70 de elevi de religie romano-catolică şi 40 de la Alianţa Evanghelică. Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi şi Şcoala Normală „Vasile Lupu“ din Iaşi i-au găzduit pe elevii ortodocşi, iar Liceul „Ion Holban“ i-a găzduit pe elevii romano-catolici şi elevii Alianţei Evanghelice.
 
Referindu-se la organizarea olimpiadei, pr. prof. Cristian-Alexandru Barnea, inspector de religie, a menţionat că au fost „peste 120 de oameni implicaţi, incluzând aici evaluatorii, corectorii, supraveghetorii şi însoţitorii copiilor. Subiectele au fost elaborate la nivelul Inspectoratului Judeţean Iaşi, respectă programa aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi prezintă un nivel care să indice performanţa.“
 
Arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, a transmis participanţilor binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, subliniind importanţa acestui eveniment şi precizând faptul că „învăţământul religios din România se desfăşoară cu binecuvântarea Bisericii şi cu acordul Statului, acest lucru fiind consemnat şi în Constituţia României. Astfel, prezenţa Bisericii la astfel de evenimente celebrative ale orei de religie este mai mult decât recomandată. Este, aşadar, un semn al unei lucrări spirituale a Bisericii care îşi doreşte ca aceşti tineri să intre în legătură cu patrimoniul spiritual şi cultural al Ortodoxiei româneşti şi care binecuvântează această interacţiune a tinerilor cu valorile care au dus la constituirea lăuntrică a acestui neam românesc“.
 
Privitor la numărul mare de participanţi, arhim. Hrisostom Rădăşanu a adăugat: „Am regăsit în clase chipuri de tineri care au găsit ceva din această lucrare a descoperirii raţiunilor pentru care suntem în această lume. M-a bucurat foarte mult văzând că, din timpul, din preocupările şi din experienţele lor, înţeleg să ofere ceva pentru această prezenţă a orei de religie în viaţa lor, prezenţă care a avut un efect realmente benefic în felul lor de a fi“.
 
Participanţii au remarcat, la rândul lor, buna organizare a olimpiadei. Mihail Luca, elev la Şcoala „Miron Costin“ din Paşcani, a declarat că „subiectele au avut un grad de dificultate mediu. Personal m-a impresionat modul de desfăşurare a olimpiadei în acest an“. Georgiana Elena Acasandrei, de la Şcoala „D. D. Pătraşcanu“ Tomeşti, a precizat că „subiectele au fost abordabile, fiind foarte mult bazate pe creativitate. Este prima oară când particip la olimpiada de religie şi îmi doresc foarte mult să ajung la etapa naţională“.
 
Elevii clasaţi pe locul I, la fiecare nivel de clasă, se vor califica la faza naţională a olimpiadei de religie.