Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Peste 6.000 de turiști au vizitat Palatul Patriarhiei
În decursul lunii iunie, Palatul Patriarhiei, înveșmântat în hainele sale noi, a primit vizita a peste 6.000 de turiști veniți din țări din toate colțurile lumii: Spania, Franța, Italia, Grecia, Bulgaria, Rusia, Marea Britanie, Germania, Elveția, Ungaria, Austria, Japonia, Argentina, Statele Unite ale Americii, Israel și Liban.
La împlinirea a 100 de ani de la inaugurare, Palatul Patriarhiei Române și-a redeschis porțile pentru vizitare. Finalizarea amplelor lucrări de consolidare, restaurare și protecție de care a beneficiat clădirea acestuia în ultimii doi ani a fost marcată de cel mai important eveniment al lunii iunie: binecuvântarea Palatului Patriarhiei. În cadrul evenimentului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în prezența ierarhilor Sfântului Sinod, a sfințit întregul edificiu. Clădirea găzduiește și organizează în prezent activități misionare, culturale, social-educaționale ale Patriarhiei Române, fiind redată funcționării sale zilnice.
Evenimente importante au constituit vizita delegației oficiale care l-a însoțit la București pe domnul Joachim Gauck, Președintele Republicii Federale a Germaniei, împreună cu alți reprezentanți ai Ambasadei Germaniei în România, precum și vizita delegației din partea Ambasadei Republicii Libaneze în România.
La Palatul Patriarhiei a sosit în luna iunie și un grup de credincioși români din Parohia Gyula (Ungaria), condus de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, grup care a efectuat, în perioada 28-30 iunie 2016, un pelerinaj în București și în împrejurimi, dar și Corul „Musiki Gonia” din Grecia, ce s-a aflat în România pentru a participa la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Coral Internațional „Pastorala”, desfășurat la Focșani în perioada 30 iunie - 3 iulie 2016.
Tot în luna iunie, Palatul Patriarhiei a fost gazda mai multor evenimente cultural-educative, dintre care menționăm conferința „La răscrucea dintre realități”, susținută de către părintele ieromonah Pantelimon Șușnea, de la Mănăstirea Oașa (județul Alba), avându-l ca moderator pe pr. conf. dr. Gheorghe Holbea; festivitatea de premiere a elevilor Școlii Gimnaziale „Sfinții Trei Ierarhi” din București, precum și cursul festiv al studenților Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București la încheierea studiilor universitare de licență, curs ce s-a desfășurat în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Vizitatorii Palatului Patriarhiei au fost primiți de către reprezentanții Patriarhiei Române și ghizii Ansamblului Patriarhal care i-au inițiat pe turiști în istoricul și specificul arhitectural al clădirii, răspunzându-le totodată la diferitele întrebări pe teme istorice și religioase.