Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
- 04 Noi, 2026
Conferințele preoțești din toamna acestui an în Arhiepiscopia Timișoarei, cu tema „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame)”, au început marţi, 3 noiembrie. În biserica Parohiei Iosefin din Timișoara, în prezenţa Preasfințitului Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, s-au întrunit preoții protopopiatelor Timişoara 1, 2, şi Deta, care au dezbătut tema conferinţei și au avut posibilitatea de a reflecta la referatele susținute de preoții George Giurgiu, de la Parohia Blașcovici din Timișoara, Marius Rumega, de la Parohia Cerneteaz, și Oliviu Crișan, de la Parohia Șipet, judeţul Timiş. La întâlnire au mai participat: pr. Cristian Constantin, consilier eparhial; pr. Zaharia Pereș, protopopul Protopopiatului Timișoara I; pr. Caius Andrașoni, protopopul Protopopiatului Timișoara II; și pr. Ciprian Boșca, protopopul Protopopiatului Deta.
04 Noi, 2026Duminică, 1 noiembrie, credincioșii Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Cozmești, Protopopiatul Iași II, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit și slujba de binecuvântare a casei sociale a parohiei.
04 Noi, 2026Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit o slujbă de binecuvântare la Biserica „Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan” din Deva, pentru a putea fi săvârșite sfintele slujbe, până la definitivarea lucrărilor de amenajare și pictare, când lăcașul de închinare va fi târnosit. Ierarhii au săvârşit apoi Sfânta Liturghie, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Anastasis” a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Deva.
04 Noi, 2026
- 02 Noi, 2026
- 03 Noi, 2026
- 02 Noi, 2026
- 29 Oct, 2026
- 03 Noi, 2026
- 02 Noi, 2026



.jpg)
