După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Piatră de temelie pentru un așezământ dedicat vârstnicilor la Suceava
În Duminica a 29-a după Rusalii, 14 ianuarie 2024, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost sfințit locul în care se va ridica un nou așezământ de îngrijire a persoanelor vârstnice, pus sub ocrotirea Sfântului Efrem cel Nou. Amplasamentul pe care va fi construit complexul de clădiri se află în imediata apropiere a Mănăstirii Teodoreni. Întins pe o suprafață de 17.303 mp, acesta va include căminul în care vor putea fi găzduite 85 de persoane vârstnice, dispensar, corp administrativ, cantină, biserică și capelă mortuară.
Slujba de sfințire a fost săvârșită de un sobor numeros de preoți, din care au făcut parte pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I, pr. Laurențiu-Nicolae Stamatin, inspector bisericesc, pr. Tiberiu Bardan, director al Fundației „Anastasie Crimca”, și pr. Iustin Nistoroaea, director al Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou”.
La finalul slujbei, pr. Ionel Doru Budeanu le-a mulțumit tuturor celor implicați în ridicarea așezământului, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, soborului slujitor și tuturor celor prezenți.
Pr. Iustin Nistoroaea, directorul Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și cel care se ocupă îndeaproape de acest proiect, a împărtășit celor prezenți din bucuriile și provocările acestui demers.



.jpg)
