Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Plimbare și jocuri pentru copiii din localitatea gălățeană Suceveni
În această vacanță de vară, Parohia Suceveni, județul Galaţi, a organizat o activitate de recreere în aer liber pentru 20 de copii din comunitatea parohială, participanți la Programul catehetic național „Hristos împărtășit copiilor”.
Joi, 19 august, copiii împreună cu preotul paroh și câțiva membri din Consiliul și Comitetul parohial au citit rugăciunile de dimineață și cele pentru călătorie în biserica parohială, după care tradiționalele căruțe trase de cai i-au purtat către Poiana Bălăcelu, în zona copacului lui Ghizman. Pădurea de stejari seculari și iarba verde au creat cadrul natural pentru o zi de vacanță de neuitat. Aici, sub îndrumarea preotului paroh, cei mici au gustat din jocurile copilăriei de odinioară, au fredonat cântece folclorice și i-au atras și pe cei mai mari în lumea copilăriei, aducându-le aminte cum sunau altădată uliţele satului și împrejurimile de veselia copiilor. Nu au lipsit nici povestirile celor mai în vârstă, care și-au adus aminte cu nostalgie de anii copilăriei lor, împărtășindu-le celor mici din peripeţiile lor, desprinse parcă din lumea poveştilor. La orele prânzului, copiii au luat masa, așezaţi pe iarba grasă, după care au revenit la joacă. Spre seară, osteniţi de joc și veselie, copiii au lăsat codrul în a sa liniște, întorcându-se în sat cu amintirea frumoasă a unei zile de vară petrecute în natură. La această activitate au participat copii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani, atașați de Biserică și implicați în proiectele și acţiunile desfășurate de parohie.



.jpg)
