În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Poetul Mihai Eminescu comemorat la Caransebeș
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Episcopia Caransebeșului organizează vineri, 14 ianuarie 2022, începând cu ora 17.00, în Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului eparhial, manifestarea cultural-artistică intitulată „Mihai Eminescu și rugăciunea în spiritualitatea românească”.
Prin acest eveniment, se urmărește comemorarea poetului Mihai Eminescu, numit și „Luceafărul poeziei românești”, a cărui lumină, revărsată în versuri și proză, strălucește peste veacuri în cultura și spiritualitatea românească.
Pentru a sărbători Ziua Culturii Naționale, iubitorii de frumos sunt invitați să participe la vernisajul unei expoziții cu lucrări și publicații din opera eminesciană. În amintirea și spre neuitarea marelui poet național, se va săvârși și o rugăciune de pomenire.
În atmosferă de comemorare și recunoștință pentru exemplul de credință și patriotism transpus în opera sa, Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului va interpreta pricesne și poezii din condeiul lui Mihai Eminescu, momentul artistic fiind urmat de evocări și poezii ale aceluiași poet, susținute de dr. Liubița Raichici și Diandra David.
Manifestarea se va bucura de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.



.jpg)
