În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Poetul Mihai Eminescu, sărbătorit la Seminarul Teologic Ortodox din Galaţi
Cu ocazia "Zilei Naţionale a Culturii Române", cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Seminarul Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, în sala de conferinţe, a fost omagiată personalitatea poetului naţional Mihai Eminescu, la 163 de ani de la naşterea lui.
Programul a constat în recitare de poezii, dezbateri libere pe tema vieţii şi operei marelui poet, coordonate de pr. prof. Stelian Spânu, profesor la Seminarul Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, avându-l ca oaspete de seamă pe conf. dr. George Lateş, din cadrul Universităţii "Danubius". Acesta, adresându-se elevilor seminarişti, a arătat că "nu este întâmplător faptul că ziua naşterii poetului naţional coincide cu Ziua Naţională a Culturii Române. E foarte important să înţelegeţi cine a fost Eminescu şi ce înseamnă cultură naţională, ale cărei rădăcini sunt cultice, pe care voi sunteţi chemaţi să le slujiţi în chip înălţător". La eveniment au fost prezenţi profesori, elevi şi alţi iubitori de creaţie eminesciană, martori ai comemorării naşterii celui mai mare poet al României. Programul a avut ca obiectiv prezentarea poetului Mihai Eminescu ca ax central al poeziei şi culturii româneşti. Cu privire la personalitatea şi viaţa poetului se evidenţiază faptul că într-un registru al membrilor "Junimii", Eminescu însuşi şi-a trecut data naşterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele şcolii gimnaziale din Cernăuţi, unde a studiat Eminescu, este trecută data de 14 decembrie 1849. Cu toate acestea, Titu Maiorescu, în lucrarea "Eminescu şi poeziile lui" (1889), citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu şi preia concluzia acestuia, care afirmă că data naşterii marelui poet este 15 ianuarie 1850, în Botoşani. Data naşterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susţine că locul naşterii trebuie considerat satul Ipoteşti. Registrul care consemnează botezurile din arhiva Bisericii Uspenia (Domnească) - Botoşani, arată data naşterii poetului ca fiind la "15 ghenarie 1850", iar cea a botezului - 21 în aceeaşi lună. (Pr. G. Molocea)