La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Pomenirea Episcopului Emilian Birdaș la Caransebeș
Luni, 5 aprilie, în biserica necropolă a Episcopiei Caransebeșului a fost săvârșită slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Episcop Emilian Birdaș, la împlinirea a 25 de ani de la trecerea sa la Domnul.
Parastasul a fost săvârșit de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș, unde este înmormântat Episcopul Emilian Birdaș, alături de Episcopii Caransebeșului Ioan Popasu și Veniamin Nistor, dar și de Nicolae Popeea și Filaret Musta.
„Ne-am reunit ca să-l pomenim pe cel care ne-a fost părinte și înaintaș. Mie personal mi-a fost foarte drag ca astăzi să-mi aduc aminte și de momentul hirotoniei în treapta diaconiei. La 24 iulie 1992, Episcopul-vicar al Eparhiei Aradului de atunci, Emilian Birdaș, m-a hirotonit la Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Dumnezeu să-l odihnească și să așeze sufletul lui râvnitor și evlavios în Împărăția Luminii și Învierii. Se cuvenea să-l pomenim la un sfert de secol aici în cetatea Caransebeșului pe cel care ne-a fost exemplu, pentru că Episcopul Emilian a fost un iubitor de Biserică, de rugăciune, de Liturghie, un om care a iubit disciplina”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
La acest moment de rugăciune au participat membrii Permanenței Consiliului eparhial al Episcopiei Caransebeșului, preoți profesori de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, preoți din municipiu, ostenitori de la Centrul eparhial și de la Protopopiatul Caransebeș.
Cu această ocazie a fost sfințită și noua placă funerară ce a fost amplasată la mormântul Episcopului Emilian Birdaș.