Pomenirea Episcopului martir Grigorie Leu

Sâmbătă, 1 martie 2025, Prea­sfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Parastasului în memoria Episcopului martir Grigorie Leu al Hușilor (1940- 1949), cu prilejul împlinirii a 76 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinții consilieri de la Centrul eparhial, părinții protopopi și preoți din cuprinsul eparhiei.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

La slujbă au participat, alături de preoți din eparhie, și credincioși din Huși și membri ai familiei Episcopului Grigorie Leu: nepoţii, prof. univ. Vlad Leu (București), Viorica Popa (Mălușteni), Doina Paruschi și Aurel Paruschi (Berezeni), strănepoţii - Petrișor Popa, Alin Popa și Mariana Popa (soţia) și stră-strănepoata Elena Popa.

La finalul slujbei, oficiată la mormântul Episcopului martir Grigorie Leu, din latura de est a Catedralei Episcopale, ierarhul Hușilor a vorbit despre două coordonate ale profilului spiritual al Episcopului martir Grigorie Leu: „Cei care l-au cunoscut scot în evidenţă faptul că a fost un om de o curăţenie sufletească aparte. Această puritate sufletească i-a dat imboldul și curajul de a-L mărturisi pe Hristos în vremuri ostile și foarte complicate. A doua coordonată a vieţii Episcopului Grigorie Leu a fost curajul de a rosti adevărul, martirajul.

S-a identificat atât de mult cu viaţa Episcopiei Hușilor, încât nu a pregetat nici o secundă să înfrunte mai-marii din vremea respectivă, solicitându-le să nu desfiinţeze Episcopia Hușilor.

Desfiinţarea a coincis și cu dispariţia lui fizică. În urma unei întâlniri pe care a avut-o cu prim-ministrul din vremea respectivă, Petru Groza, la câteva zile după întoarcerea la Huși, la data de 1 martie 1949, Episcopul martir Grigorie Leu, otrăvit fiind, își dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Această puritate a vieţii lui a hrănit șansa pe care o au sufletele tari de a-și da viaţa pentru Hristos, de a nu pune nimic mai presus de credinţa în Biserică, nici măcar viaţa personală”.