Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pomenirea protopsaltului Ion Popescu Pasărea
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, joi, 7 iunie 2012, la Mănăstirea Pasărea a fost oficiată slujba de pomenire a profesorului protopsalt Ion Popescu Pasărea şi a tuturor compozitorilor de muzică bisericească şi a cântăreţilor bisericeşti trecuţi la Domnul. Această slujbă a fost o continuare a unei tradiţii vechi de 54 de ani, ca în prima joi după praznicul Cincizecimii să se pomenească aceste personalităţi lângă mormântul profesorului protopsalt Ion Popescu Pasărea. Au participat preoţi, diaconi, cântăreţi bisericeşti şi maici din obştea Mănăstirii Pasărea. (Diac. Cătălin-Ovidiu Robu)



.jpg)
