Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare în Mitropolia Basarabiei
Sâmbătă, 2 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Bahu, raionul Călărași. La Cetatea Soroca a avut loc un spectacol comemorativ, la care a participat și Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți.
Din soborul care a slujit la Bahu, de sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare, au făcut parte părinții protopopi mitrofori de Orhei, Ion Marian, și de Călărași, Valeriu Enachi, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop Ion Marian, care a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei în anii 1457-1504.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit i-a acordat părintelui paroh Vasile Domenti dreptul de a purta bederniță.
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din localitatea Bahu, a trecut sub jurisdicția Protopopiatului de Călărași, iar părintele protopop de Orhei Ion Marian i-a oferit părintelui paroh Vasile Domenti un veșmânt albastru, ca binecuvântare pentru activitatea depusă în Protopopiatul Orhei.
La final, în curtea bisericii parohiale, preoții și credincioșii au cântat pricesne în cinstea domnitorului Moldovei.
Spectacol comemorativ la Cetatea Soroca
Tot sâmbătă, la Cetatea Soroca s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, cea de-a treia ediţie a spectacolului comemorativ „Sfântul Ştefan cel Mare - atletul lui Hristos”. Acţiunea cultural-religioasă a fost organizată de Episcopia de Bălţi, în parteneriat cu Consulatul General al României la Bălţi, Asociația pentru Conservarea Patrimoniului Cultural din Bălţi şi Direcţia Învăţământ Soroca.
În cadrul spectacolului comemorativ au evoluat: Orchestra de muzică populară „Barbu Lăutaru” de la Palatul de Cultură din municipiul Bălţi (conducător artistic - Mihai Verhovețchi), Ansamblul folcloric „Altiţa” de la Centrul de Cultură şi Tineret din municipiul Bălţi (conducător artistic - Carolina Guşciuc), Corul preoţesc misionar „Mitropolit Visarion Puiu” al Episcopiei de Bălţi (dirijor - arhidiacon Marius-Mihai Anton), Stela Melnic, Remus Fandarac și Valeriu Cebanu, interpreți de muzică populară. Nina Neculce, cunoscută ziaristă de pe plaiul sorocean, a rostit poezia „Iubire” din creația scriitorului Ioan Alexandru.
Invitații de onoare au fost: Maria Șalaru, interpretă de muzică populară din România, și Viorel Burlacu, compozitor, profesor, chitarist, interpret, orchestrator și aranjor din Basarabia.
În cadrul spectacolului, omagii Sfântului Domnitor au adus Excelenţa Sa, Petrişor Ionel Dumitrescu, consulul general al României la Bălţi, Iurie Tănase, vicepreședintele raionului Soroca, și Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți.