Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Popasuri de pomenire pentru eroii Revoluției în Capitală
În cadrul manifestărilor prilejuite de comemorarea a 33 de ani de la zilele sângeroase ale Revoluției din decembrie 1989 și a eroilor care și-au dat viața pentru eliberarea de sub regimul totalitar comunist, joi, 22 decembrie, în București au fost organizate mai multe ceremonii religioase și militare, în locurile emblematice ale luptelor pentru înlăturarea regimului ateu.
Prima ceremonie a fost oficiată la Monumentul pentru comemorarea eroilor revoluționari edificat în Piața Revoluției din București, în cadrul căreia un sobor de preoți, condus de părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoților slujitori în cimitirele de stat din București, a oficiat o slujbă de pomenire, evenimentul încheindu-se cu depunerea de coroane de flori din partea autorităților de stat și a mai multor asociații și fundații dedicate memoriei eroilor Revoluției. O ceremonie similară a fost oficiată și în fața monumentului de la sediul Radiodifuziunii Române, ridicat în memoria celor care și-au pierdut viața în ultimele zile ale lunii decembrie 1989 în acel loc. În cadrul momentului comemorativ, un sobor de preoți sub protia părintelui prof. univ. dr. Mihail-Simion Săsăujan, vicar eparhial, a săvârșit slujba Parastasului pentru eroii revoluționari. În cuvântul de evocare transmis la final, părintele vicar eparhial a subliniat importanța păstrării vii a memoriei eroilor și a idealurilor pentru care au luptat: „Am săvârșit slujba Parastasului în fața Radiodifuziunii Române, unde, în urmă cu 33 de ani, au murit numeroși oameni care au manifestat pentru libertate. În acea zi, Nicolae Ceaușescu plecase din București. Foarte important este recursul la memoria istoriei. Să nu uităm evenimentele acestea, să realizăm semnificația luptelor pentru libertate, a jertfelor pentru libertate din acea perioadă”. Ceremonia s-a încheiat, de asemenea, cu depunerea mai multor coroane de flori.
Două ceremonii religioase și militare, care au inclus servicii religioase de pomenire a eroilor revoluționari și depuneri de coroane de flori, au mai avut loc și la Troița din fața Televiziunii Române, precum și la Troița Parașutiștilor aflată în curtea aceleiași instituții.