Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Popasuri de rugăciune și pomenire în parohii din Caraș-Severin
În ultimele zile, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul unor comunități din Caraș-Severin. Astfel, în Duminica a 4-a a Postului Mare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Sadova Nouă. Sâmbătă, 10 aprilie, ierarhul a fost alături de preoții Cercului pastoral-misionar Reșița-Nord, participând la două slujbe ale Parastasului oficiate în cimitirele parohiilor Câlnic și Ezeriș.
Credincioșii Parohiei Sadova Nouă s-au bucurat de sosirea chiriarhului în mijlocul lor, fiind prezenți în număr mare la Sfânta Liturghie. Ierarhul a fost primit cu căldură, dat fiind faptul că nu a mai săvârșit această slujbă în biserica parohială din anul 2008. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a amintit că în Duminica a 4-a este pomenit Sfântul Cuvios Ioan Scărarul: „Se cuvine ca în această perioadă să medităm și noi la scara desăvârșirii pe care fiecare este dator să o urce și la capătul căreia ne așteaptă Iisus Hristos, biruitorul morții și al păcatului. Să nu uităm că ultima treaptă a acestei scări duhovnicești este închinată iubirii și suntem chemați să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să-L mărturisim pe Dumnezeu”. La finalul slujbei, părintele paroh și credincioșii i-au oferit chiriarhului o icoană. Biserica parohială, târnosită în anul 2008, este situată în centrul localității și a fost construită între anii 1863-1866.
![]()
În ziua anterioară, Preasfințitul Părinte Lucian a vizitat cimitirele parohiilor Câlnic și Ezeriș, unde a participat la slujba Parastasului. Această acțiune face parte din proiectul Episcopiei Caransebeșului, care își propune, în contextul acestui an comemorativ, vizitarea și slujirea în majoritatea cimitirelor din eparhie. Ierarhul a sfințit și o troiță amplasată în cimitirul Parohiei Ezeriș. La cele două slujbe au participat numeroși credincioși și autorități locale.
![]()
În continuare, la Școala Gimnazială „Aurel Peia” din Ezeriș a avut loc o conferință în cadrul căreia părintele Florin Hotea de la Parohia Țerova a prezentat tema „Cinstirea în Biserică a celor adormiți în Domnul: temeiuri liturgice”.



.jpg)
