În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Popasuri duhovnicești în Duminica a 8-a după Rusalii
În Duminica a 8-a după Rusalii, a Înmulțirii pâinilor, 2 august 2020, ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au efectuat vizite pastorale în parohii și mănăstiri, unde au săvârșit Sfânta Liturghie, au oferit distincții, au hirotonit preoți și i-au binecuvântat pe credincioșii prezenți. În cuvintele de învățătură, au tâlcuit pasajul evanghelic în care s-a făcut amintire de minunea înmulțirii pâinilor.
Mănăstirea din localitatea Crucea, județul Constanța, ocrotită de Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, și-a sărbătorit duminică, 2 august 2020, cu anticipație hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. „Am slujit aici, anticipând hramul, ca să fiu în mijlocul multor credincioși care și-au dorit să vină într-o zi de duminică aproape de ocrotitoarea lor. Sfânta Evanghelie de astăzi ne-a adus lumină mare. Înmulțirea pâinilor este minunea cea mare pe care Mântuitorul o perpetuează, dându-ne tuturor Trupul Său, care este Pâinea cea cerească, la fiecare Sfântă Liturghie. Totodată, Sfânta Teodora, marea podoabă a Carpaților, ne dă pildă de viețuire aspră, de postire, rugăciune, lacrimi și nevoință, precum și de dor către Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinția Sa. Ierarhul s-a aflat sâmbătă, 1 august 2020, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Medgidia, județul Constanța, informează TRINITAS TV. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit icoana Sfântului Ierarh Nectarie, precum și racla în care este așezat spre închinare un fragment din moaștele sfântului vindecător de boli și mare făcător de minuni. În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre beneficiile postului atât pentru trup, cât și pentru suflet.
Argeș
În Duminica a 8-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie la paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov al Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”-Antonești din comuna Corbeni, județul Argeș. La final, ierarhul a oferit medalia „Sfântul Neagoe Vodă Basarab” comandantului împuternicit al Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est al NATO, general Tomiță Cătălin Tomescu, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse în domeniul militar, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”-Antonești se află în apropierea Barajului Vidraru și a traseului montan Transfăgărășan.
Galați
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit duminică, 2 august 2020, Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Galați, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele Rareș Bucur, consilier eparhial.În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei rânduite (Matei 14, 14-22), îndemnând credincioșii prezenți să se preocupe în primul rând de suflet, și apoi de cele necesare traiului. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a arătat că Sfânta Liturghie continuă prin filantropie, multe exemple ale faptelor bune regăsindu-se într-un nou volum de 700 de pagini apărut la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos. În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian l-a hirotonit întru preot pe diaconul Daniel Tănasă, pe seama Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Galați.
Tulcea
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a efectuat duminică mai multe vizite pastorale în eparhie. Cu acest prilej, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Plopu, Protopopiatul Tulcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Totodată, ierarhul a vizitat parohiile Iazurile și Sarinasuf din Protopopiatul Tulcea, unde a rostit câte un cuvânt de învățătură la slujba Utreniei. Seara, Preasfinția Sa a săvârșit slujba Vecerniei și a Paraclisului Maicii Domnului la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Tulcea, se arată pe episcopiatulcii.ro