Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Popasuri duhovnicești în Duminica vameșului Zaheu
Ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit duminică, 26 ianuarie, Sfânta Liturghie în catedrale episcopale și au efectuat vizite pastorale în parohii. Totodată, au rostit cuvinte de învățătură în care au tâlcuit înțelesurile duhovnicești desprinse din Evanghelia duminicală ce consemnează întâlnirea Domnului Hristos cu Zaheu vameșul (Luca 19, 1-10), și i-au binecuvântat pe credincioșii care au participat la sfintele slujbe.
În Duminica a 32-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. „«Astăzi» reprezintă momentul în care fiecare dintre noi trebuie să căutăm posibilitatea şi şansa de a-L întâlni pe Hristos, de a-L primi în sufletul nostru, în casa noastră, în familia noastră, convins că momentul acesta devine şi un astăzi al nostru, când se face mântuire casei noastre”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
Mănăstirea Radu Vodă, Bucureşti
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în cadrul căreia l-a hirotonit întru preot pe diaconul Marian Vasluianu pe seama Parohiei Tâncăbeşti, Protopopiatul Ilfov Nord.
„Dorul lui Zaheu este şi dorul nostru după Dumnezeu. Unii suntem, asemenea lui, legaţi de tot felul de bunuri, prieteni ai cezarului mai mult decât ai lui Dumnezeu, preocupaţi de imaginea imediată, nu de cea proiectată în veşnicie, şi nu reuşim decât arareori să ne ridicăm deasupra acestei stări de cădere în păcat. Acest lucru nu trebuie să ne împiedice să avem şi noi îndrăzneala, curajul şi bunăvoinţa lui Zaheu, pentru că acestea toate l-au făcut prieten al Mântuitorului”, a spus Preasfinția Sa.
Pitești
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohiei „Maica Precista” din Pitești, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul eparhiaargesului.ro. În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat că fiecare dintre noi trebuie să avem dorința de a-L cunoaște în această viață pe Dumnezeu.
Focșani
Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Precista din municipiul Focşani, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ne-a transmis părintele Dragoş Olteanu, consilier eparhial.
„Indiferent de greutățile cu care ne confruntăm, să nu ne pierdem niciodată nădejdea în pronia divină, în dragostea și bunătatea lui Dumnezeu, Care este îndelung-răbdător și așteaptă să ne lămurim noi înșine cu starea noastră duhovnicească și mai ales cu privire la consecințele propriilor noastre alegeri”, a spus chiriarhul în cuvântul de învățătură.
Galaţi
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial.
Ierarhul a săvârşit slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, pomenit în această zi. „Zaheu a devenit prin milostenie un dascăl al iubirii milostive față de săraci, iar Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, toată viața sa și-a ascuns iubirea de Hristos și de săraci într-o pâine oferită zilnic pentru orice sărac, așa cum Domnul Și-a ascuns iubirea Sa în pâinea Sfintei Euharistii de la Emaus”, a spus Arhiepiscopul Dunării de Jos.
La finalul Sfintei Liturghii, au fost împărțite daruri credincioșilor prezenți la slujbă.
Municipiul Călărași
Credincioşii Parohiei Mircea Vodă din municipiul Călăraşi l-au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre puterea pocăinței, puterea harului dumnezeiesc de a schimba un suflet copleșit de păcat și a-l întoarce la Hristos.
Mănăstirea Strâmbu-Găiseni, județul Giurgiu
Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de preoţi şi diaconi, în biserica Mănăstirii Strâmbu-Găiseni, județul Giurgiu, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv. Cu această ocazie, pelerinii prezenți au putut cinsti moaşte ale sfântului, așezate spre închinare în biserica așezământului monahal.
„Am venit să îl cinstim în mod deosebit pe cel care de aici, de la fostul Schit Strâmbu, a făcut lucruri minunate în această ctitorie voievodală. Era foarte respectat, foarte iubit, pentru că nu era doar un păstor de suflete şi un învăţător, ci era şi milostiv. Familiile sărace erau căsătorite de el. Tot el dădea zestre fetelor sărace pentru a se mărita. Familiilor sărace le dădea câte o pereche de boi, le cumpăra casă”, a spus Preasfinţia Sa.
Tulcea
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie în capela militară cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din municipiul Tulcea, înconjurat de un sobor de preoţi, se arată pe site-ul Episcopiei Tulcii, episcopiatulcii.ro.