Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Popasuri duhovnicești în eparhii din Muntenia și Dobrogea
În Duminica a 16-a după Rusalii, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedrale episcopale și biserici parohiale. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de învățătură în care au reliefat semnificațiile duhovnicești ale Pildei talanților, îndemnându-i pe credincioșii prezenți să înmulțească și să valorifice darurile primite de la Dumnezeu.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor din Parohia Dobromir Deal, județul Constanța, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează TRINITAS TV.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit (Matei 25, 14-30), care relatează Pilda talanților. „Sfânta Evanghelie de astăzi ne dezvăluie ce înseamnă să primim daruri de la Dumnezeu și să le înmulțim. Mântuitorul Hristos ne împărtășește o pildă și spune că un om bogat a chemat slugile sale să le dea bogăția. (…) Unuia i-a dat 5 talanți, altuia doi, iar ultimului i-a dat un talant, fiecăruia după puterea sa. Cu toții avem o menire, o chemare. Dacă nu ne împlinim menirea sau chemarea, atunci pierdem toată plata noastră”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Curtea de Argeș
În Duminica a 16-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie în noua Catedrală Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre responsabilitatea înmulțirii talanților.
Parohia Vânători, județul Vrancea
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor din Parohia Vânători, județul Vrancea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis pr. Dragoș Olteanu, consilier eparhial.
„Talanții reprezintă acele daruri speciale, de mare valoare spirituală, numite și «talente» sau «harisme», care diferă de la o persoană la alta. Dumnezeu a împărțit oamenilor darurile cum a vrut El și, din acest punct de vedere, nu avem voie să-L judecăm, întrebându-ne de ce unuia i-a dat darul de a cânta sau de a picta, sau de a sculpta, iar nouă nu ni l-a dat. Privind lucrurile din această perspectivă, trebuie să conștientizăm adevărul că suntem dependenți de Părintele ceresc, Care, în înțelepciunea Sa dumnezeiască, a hotărât ce și cât să ofere fiecăruia, după capacitatea sau puterea sa de asimilare”, a reliefat Înaltpreasfinția Sa.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Galați
În Duminica a 16-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat că tema pasajului evanghelic de la Matei 25, 14-30 este lumina faptelor bune. „Evanghelia aceasta, citită cu puţin timp înainte de a intra în perioada pregătirii pentru Postul Paştilor, concentrează, adună şi arată lucrarea în lume a omului care nu este lăsat singur, el fiind un dar al lui Dumnezeu, căruia îi oferă multe posibilităţi ca să devină la rândul său un om dăruitor, bun, înţelept şi milostiv către semenii săi”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.
Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“, municipiul Călărași
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Călărași, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe sf-esc.ro.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre semnificația Pildei talanților. „Stăpânul casei este Mântuitorul Iisus Hristos, iar slujitorii Lui, cei ai casei Lui, suntem noi, creștinii. Acești talanți, aceste adevărate bogății pe care stăpânul le-a dat slujitorilor Lui sunt toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit, primit de la Părintele Luminilor. Mântuitorul le-a spus celor doi slujitori că celor care au li se va da și le va prisosi. Acest lucru înseamnă că cei care chivernisesc bine lucrarea lor în această lume vor primi și în viața veșnică”, a spus Preasfinția Sa.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost pomenit Patriarhul Teoctist, de la a cărui naștere s-au împlinit 106 ani.
În semn de apreciere pentru sprijinul acordat parohiei, Dumitrel Ștefănescu a primit din partea Preasfințitului Părinte Vincențiu „Crucea Sloboziei”.
Parohia Nalbant, județul Tulcea
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Haralambie” din Nalbant, Protopopiatul Babadag, județul Tulcea, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis pr. Felix Neculai, consilier eparhial.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre datoria creștinilor de a înmulți darurile primite de la Dumnezeu cu smerenie și cu responsabilitate spre slujirea aproapelui nostru.
Totodată, Preasfinția Sa a binecuvântat două clopote noi achiziționate de parohie cu ajutorul credincioșilor, care au primit din partea ierarhului diplome de apreciere.