Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Post clerical vacant la Parohia „Sfântul Mina“ din Craiova
Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Craiovei organizează în perioada 12-13 decembrie concurs pentru ocuparea postului vacant de preot III la Parohia "Sfântul Mina" din Craiova. Evaluarea începe astăzi (miercuri, 12 decembrie), de la ora 7:30, la Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova, unde candidaţii vor sluji Sfânta Liturghie, fiind evaluaţi astfel la practica slujirii liturgice. De la orele 12:00 va avea loc proba scrisă la Centrul eparhial din Craiova. Joi, 13 decembrie, candidaţii vor susţine proba orală şi susţinerea memoriului de activitate în faţa comisiei de evaluare.



.jpg)
