După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Poşta Română restructurează 1.400 de locuri de muncă
Poşta Română va continua reorganizarea reţelei, prin desfiinţarea a 450 de subunităţi, operaţiunea implicând restructurarea a 1.400 de posturi, a anunţat conducerea companiei. În acest an au fost deja desfiinţate 900 de unităţi de profil, reţeaua naţională numărând în prezent 6.100 de oficii. Directorul general al companiei, Dan Neagoe, a declarat că, în urma celei de-a doua etape a restructurării, unele posturi vor fi defiinţate, iar personalul redistribuit în alte unităţi ale companiei, precum societatea bancară sau cea de asigurare, pe care Poşta Română şi-a propus să le înfiinţeze. Dan Neagoe a adăugat că eventualele concedieri vor fi stabilite în urma unei analize. Prima etapă de reorganizare, derulată în acest an, a presupus desfiinţarea a 900 de unităţi, fără să existe concedieri, potrivit companiei. În momentul de faţă, Poşta Română are circa 35 mii de angajaţi. De asemenea, conducerea companiei a anunţat că vrea să implementeze, începând din 2012, servicii financiar-bancare la ghişee, luând în calcul înfiinţarea unei proprii societăţi bancare. "În acest moment, în România încă mai este loc de o bancă, mai ales în mediul rural", a spus Dan Neagoe.



.jpg)
