Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Posturi neclericale vacante în Arhiepiscopia Bucureştilor
Sectorul Administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă următoarele posturi neclericale vacante în cadrul Centrului eparhial şi al parohiilor din cadrul eparhiei: două posturi de cântăreţi bisericeşti la Catedrala patriarhală din Bucureşti, un post de cântăreţ bisericesc la Parohia "Buna Vestire" - Giuleşti din cadrul Protopopiatului I Capitală, un post de cântăreţ bisericesc la Parohia Boteanu-Ienii şi un post de cântăreţ bisericesc la Parohia "Sfântul Ioan" - Moşi, ambele din cadrul Protoieriei II Capitală. Perioada de înscriere se încheie la 31 decembrie 2012. De asemenea, şi la Parohia "Şerban Vodă" din Protoieria III Capitală, şi la Parohia Brazi, Protoieria Ploieşti, judeţul Prahova, este vacant câte un post de cântăreţ bisericesc, având perioadă de înscriere până pe 20 decembrie 2012. Pentru posturile de cântăreţi bisericeşti se cer studii teologice absolvite în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Parohia Flămânda din cadrul Protoieriei III Capitală anunţă un post vacant de îngrijitor pentru Centrul educaţional social "Sfântul Haralambie", perioada de înscriere se încheie pe 20 decembrie. Toţi candidaţii la aceste posturi vacante trebuie să fie fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor şi să aibă domiciliul stabil în Bucureşti, pentru posturile neclericale vacante din Capitală.



.jpg)
