După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Posturi neclericale vacante în Arhiepiscopia Bucureştilor
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante în cadrul Centrului eparhial: un post de economist în Protopopiatul Câmpina, cu perioada de candidare 1-30 aprilie (experienţa în domeniu constituie un avantaj), două posturi de contabil, unul în cadrul Serviciului Colportaj al Sectorului economic-financiar, cu perioada de candidare 1-30 aprilie, iar cel de-al doilea în cadrul Serviciului Contabilitate al Sectorului economic-financiar, cu perioada de candidare 10 aprilie - 10 mai. Mai sunt scoase la concurs şapte posturi de cântăreţi pentru următoarele mănăstiri şi parohii: Mănăstirea Plumbuita, Protoieria II Capitală, cu perioada de candidare 15 martie - 15 aprilie; Parohia „Sfântul Pantelimon“, Protoieria II Capitală; Parohia „Sfântul Ioan“ Piaţă, Protoieria III Capitală; Parohia „Şerban Vodă“, Protoieria III Capitală, cu perioada de candidare 1-30 aprilie; Parohia Foişor I, Protoieria III Capitală; Parohia Bălăceanca, Protoieria Ilfov Sud cu perioada de candidare 15 martie - 15 aprilie şi Parohia „Sfânta Treime“ - Ploieşti, Protoieria Ploieşti, cu perioada de candidare 1-30 aprilie. Mai sunt scoase la concurs două posturi de îngrijitor pentru Centrul Cultural-social „Iustin Patriarhul“, Sectorul economic-financiar, cu perioada de candidare 20 martie - 20 aprilie şi pentru Parohia „Sfinţii Voievozi“, Protoieria I Capitală, cu perioada de candidare 1-30 aprilie. Toţi candidaţii trebuie să fie fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar cei care optează pentru posturile din Capitală trebuie să aibă domiciliul stabil în Bucureşti.



.jpg)
