După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Povestea Crăciunului spusă prin colinde la Piatra Neamţ
Concertul de colinde „Opaiț” va avea loc joi, 19 decembrie 2019, de la ora 17:30, la Cinema „Mon Amour” (Dacia) din Piatra Neamț. Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Protopopiatul Piatra Neamț, în parteneriat cu „ROD - spațiu creativ și de învățare”.
Vestitorii Nașterii Mântuitorului la Piatra Neamț vor fi Ansamblul „Balada” (Fălticeni), Corul „Camena”, Corul „Glasul Bisericii”, Corul „Oastea Domnului” (Galați) și Corul „Imperialii”.
„Ediția de anul acesta, a cărei denumire este «Opaiț», va spune povestea Crăciunului pe ulița satului, cât de mult s-a schimbat ulița de-a lungul timpului și cum se pregăteau bunicii pentru sărbătoare. Opaițul poartă lumina creștinătății de timpuriu pe teritoriul țării noastre, aceasta fiind întreținută și de entuziasmul milenar al colindătorilor. Colindul vine din adânc de istorie creștină a poporului român, transmite vestea Nașterii și devine călăuzitor în întuneric, luminând puternic prin mesaj și trăire”, ne-a declarat Ana-Maria Țoc, managerul proiectului ROD.



.jpg)
