Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Poza zilei
Începuturile Bisericii „Buna Vestire“ din Bacău se găsesc la 1820, când a fost zidită de spătăreasa Soltana Sandu Sturza. Biserica a fost rezidită de-a lungul vremii. Actualmente, biserica este renovată şi repictată, având nume-roase îmbunătăţiri şi adaptări la condiţiile actuale. Lângă ea, o casă de prăznuire şi o clopotniţă.



.jpg)
