Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Poza zilei
Mănăstirii „Sfântul Ilie de la Izvor“ din Vasiova, situată la marginea oraşului Bocşa, pe şoseaua Timişoara-Reşiţa, i se spune „de la Izvor“ deoarece începutul său este legat de un izvor făcător de minuni, unde un om şi-a recăpătat vederea. După aflarea minunii, s-a hotărât, în 1905, ridicarea unei biserici. Acum este mănăstire de maici.



.jpg)
