Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Poza zilei
Cea mai veche construcţie bisericească din Piteşti, datând din anul 1564, este Biserica „Sfântul Mina“. Ctitorii ei sunt logofătul Ioan Norocea şi soţia acestuia, fiică a domnitorului Mircea Ciobanu. În anul 1712 i-a fost adaugată clopotniţa, cheltuielile fiind suportate de logofătul Rizea şi de soţia sa, Ilinca.



.jpg)
