Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Poza zilei
Biserica din piatră „Maica Domnului“ din Chişinău a fost construită în anul 1803. Este o biserică armenească, având la bază arhitectura de cult din secolul al XVIII-lea. Exteriorul bisericii este decorat cu arcatură oarbă şi cu pilaştri. Este un monument de o importanţă naţională. În 1917, lângă peretele de sud al pridvorului a fost înmormântat Manuk-bei, negustor şi diplomat armean.



.jpg)
