Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pr. Constantin Necula, doctor honoris causa al AFT Sibiu

Pr. Constantin Necula, doctor honoris causa al AFT Sibiu

Galerie foto (9) Galerie foto (9) Știri
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 30 Martie 2024

Academia Forțelor Terestre (AFT)„Nicolae Bălcescu” din Sibiu i‑a conferit pr. prof. univ. dr. Constantin Necula titlul academic de doctor honoris causa. Ședința solemnă în care i‑a fost conferit titlul a avut loc vineri, 29 martie, în aula instituției de învățământ militar superior din Sibiu. Conform unui comunicat transmis de AFT Sibiu, decizia Consiliului de Administraţie de a propune Senatului Universitar al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu acordarea celui mai înalt titlu academic onorific al instituției prof. univ. dr. Constantin Necula este un act de recunoştinţă şi o datorie de suflet faţă de un strălucit ambasador al culturii şi spiritualităţii româneşti, un eminent profesor universitar.

„Astăzi îmi îngăduiţi împlinirea unui vis de copil. Împlinirea dorinţei mele de a fi membru al comunităţii academice miliare româneşti şi, dacă la 14 ani nu a fost cu putinţă, Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi dumneavoastră că în 40 de ani mă onoraţi cu decernarea titlului de doctor honoris causa al acestei prestigioase instituţii academice pe care, cu amplă viziune şi adâncă pricepere, o conduceţi şi o propuneţi societăţii româneşti. Trebuie să recunosc, nu doar cu adâncă smerenie, ci şi cu un realism autentic, că bucuria aceasta nu mi se cuvine şi că prezenţa mea aici se datorează efortului dumneavoastră şi muncii profesorilor mei, părinţilor mei şi tuturor celor care m‑au format”, a spus pr. Constantin Necula în cuvântul său de mulțumire.

Armata și Biserica

Rectorul instituției, general de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan, i‑a mulțumit preotului Constantin Necula pentru activitatea sa în rândul tinerilor studenți din Sibiu și în comunitatea academică sibiană.

„Doresc ca în numele comunităţii academice militare din Academia Forţelor Terestre «Nicolae Bălcescu» din Sibiu şi al meu personal să mulţumesc Preacucernicului pr. dr. Constantin‑Valer Necula pentru crearea unui climat spiritual propice dezvoltării academice a tinerilor studenţi, atât teologi, cât şi militari, pentru întreaga activitate, ştiinţifică şi academică, pe care a întreprins‑o, obţinând astfel o recunoaştere atât naţională, cât şi internaţională. De asemenea, intrarea domniei‑sale în rândul personalităţilor care deţin titlul de doctor honoris causa al Academiei Forţelor Terestre «Nicolae Bălcescu» din Sibiu va contribui şi mai mult la extinderea colaborării dintre cele două instituţii esenţiale, Armata Română şi Biserica Ortodoxă Română”, a spus rectorul AFT, general de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan.

După prelegerea susținută, pr. Constantin Necula a donat muzeului AFT un exemplar din ediția princeps a Bibliei lui Andrei Șaguna.

„Îngăduiți‑i profesorului de teologie să dea un semn de prietenie academiei. Am purtat cu mine ediția princeps a Bibliei lui Andrei Șaguna. E cea mai frumoasă achiziție pe care am făcut‑o în ultimii ani și țin la ea ca la ochii din cap. Astăzi, dăruind‑o muzeului academiei, nu orbesc, ci o pun unde‑i e locul. Nu există armată fără temelie, iar când temelia ei e cerul și împlinirea ei este cerul, îngăduiți‑mi să cred că este vorba de Academia Forțelor Terestre”, a încheiat pr. prof. univ. dr. Constantin Necula.