Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Praznicul Bobotezei la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
Botezul Domnului a fost sărbătorit cu bucurie și rugăciune vineri, 6 ianuarie, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
În prezența a numeroși credincioși, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la Altarul amenajat în incinta așezământului monahal.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de părintele Lucian-Ionuț Tablan Popescu.
În timpul împărtășirii clericilor, arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al eparhiei, a dat citire cuvântului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic la sărbătoarea Botezului Domnului.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba Sfințirii celei mari a apei, cei prezenți la praznicul Botezului Domnului fiind binecuvântați apoi cu Agheasmă Mare. Cu acest prilej au fost pregătite 12.000 de sticle cu apă sfințită, care au fost împărțite credincioșilor.
Arhim. Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, a mulțumit familiei care s-a îngrijit ca așezământul monahal să se bucure de o cruce de gheață frumos sculptată. Apoi s-a plecat în procesiune spre izvorul Sfântului Ioan cel Nou, aflat în Parcul Şipote, în imediata apropiere a lăcaşului de cult. Izvorul, deasupra căruia a fost ridicat un baldachin, izvorăște de sub racla care adăpostește moaștele Sfântului Ioan, ocrotitorul Cetății Sucevei, așezată în biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - purtătorul de biruință”.