În prima zi de Paști, astăzi, 12 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii Domnului, cu rânduială specială, cunoscută în tradiția populară drept „A doua Înviere”. Slujba a fost oficiată, la orele amiezii, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum din cadrul Patriarhiei Antiohiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale.
Praznicul Cincizecimii la românii din Serbia
În Duminica Cincizecimii, 23 iunie, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor ortodocși români din Parohia Biserica Albă, Banatul de Sud, Republica Serbia. Cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, credincioșii din această comunitate au sărbătorit și hramul lăcașului de cult.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța praznicului Rusaliilor, evidențiind că evenimentul Pogorârii Sfântului Duh ne înfățișează întemeierea văzută a Bisericii lui Hristos în lume: „Această venire a Duhului Sfânt în lume într-un mod văzut are o însemnătate extrem de importantă pentru umanitate, pentru că Duhul Sfânt este cel care continuă lucrarea mântuitoare a lui Hristos până la finalul veacurilor”.
La bucuria credincioșilor din Parohia Biserica Albă a luat parte și Anca Corfu, consulul general al României la Vârșeț, se arată pe episcopiadaciafelix.ro.



.jpg)
