Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Prăznuirea Cuvioșilor Daniil și Misail la Mănăstirea Turnu din Vâlcea
În ziua de prăznuire a Sfinților Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, sâmbătă, 5 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de slujitori, a săvârșit Sfânta Liturghie la acest așezământ monahal din județul Vâlcea. Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost adusă în procesiune la mănăstire racla cea nouă din argint, în care au fost așezate moaștele Sfântului Cuvios Daniil. La finalul procesiunii, ierarhul locului a sfințit racla de argint care a rămas spre închinarea pelerinilor într-un baldachin. După acest moment, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică a Mănăstirii Turnu cu hramul „Sfinții Cuvioși Daniil și Misail”, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în apropierea locașului de cult al așezământului. Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Nectarie Protopsaltul”, condus de protopsaltul lector dr. Sabin Preda de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.



.jpg)
