Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi la Piatra Neamț
Sfinţii Trei Ierarhi, patronii şcolilor teologice, au fost cinstiţi în mod deosebit de elevii Liceului Teologic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra Neamţ.
Sărbătoarea a început în seara de 29 ianuarie, când a fost săvârşită Vecernia unită cu Litia în biserica Parohiei Gara Veche de către părintele Valentin Tofan, protopop de Piatra Neamţ, împreună cu un sobor de slujitori, la slujbă participând numeroşi elevi, profesori, mentori sau absolvenţi ai instituţiei de învăţământ.
Părintele Ştefan Zaharia, preot al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” ‑ Gară şi mentor al Liceului Teologic, a subliniat în cuvântul de învăţătură importanţa identificării şi urmării modelelor de trăire ale Sfinţilor Trei Ierarhi, precum şi valorizarea impactului pe care operele marilor dascăli îl au în minţile şi sufletele cititorilor, credincioşilor, slujitorilor Bisericii şi în mod deosebit ale celor aflaţi pe calea teologiei. De asemenea, au fost omagiate familiile celor trei mai sfinţi ierarhi şi au fost puse în lumină figurile celor trei mame, sfinte mame, Emilia, Nona şi Antuza.
Partea liturgică a fost urmată de Concursul interactiv „Sfinţii Trei Ierarhi - modele de vieţuire creştină”, coordonat de părintele profesor Ştefan Oprea, juriul fiind alcătuit din trei dintre preoţii mentori ai Liceului Teologic. Toţi participanţii au fost premiaţi de către părintele director Constantin Bogdan, prăznuirea Sfinţilor Trei Ierarhi fiind continuată liturgic, în ziua de 30 ianuarie 2020, şi cultural, cu alte câteva activităţi, în ultimele două zile ale acestei luni.



.jpg)
