Credincioșii bucureșteni au participat astă‑seară, 8 aprilie, la Catedrala Patriarhală din București, unde, potrivit rânduielii liturgice tradiționale a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, a fost săvârșită cea de‑a patra Denie, corespunzătoare Sfintei Zi de Joi. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș. La final, părintele prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic‑educațional al Administrației Patriarhale și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a rostit un cuvânt de învățătură.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel sărbătorește 10 ani de patriarhat în trei momente distincte
În data de 30 septembrie 2017 se împlinesc 10 ani de când Preafericitul Părinte Daniel a fost întronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Din motive organizatorice practice, acest eveniment va fi sărbătorit astfel:
Joi, 28 septembrie 2017, aniversarea va fi celebrată împreună cu toţi membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, la Reşedinţa Patriarhală şi apoi la Centrul cultural-misionar „Familia” din oraşul Pantelimon.
Sâmbătă, 30 septembrie 2017, ora 8:30, în paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală, Preafericirea Sa va săvârşi Sfânta Liturghie, iar la ora 12:00, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, va fi săvârşită o slujbă de Te Deum, urmată de o recepție în Salonul „Sfinţilor Români” la care vor participa ostenitorii de la Reşedinţa Patriarhală şi oficialitățile care doresc să prezinte mesaje de felicitare. De asemenea, mesaje de felicitare cu ocazia împlinirii a 10 ani de patriarhat pot fi depuse la Secretariatul Reşedinţei Patriarhale sau transmise la adresa de e-mail: cabinet.patriarhal@patriarhia.ro.
Sâmbătă, 28 octombrie 2017, ora 9:30, la Catedrala Patriarhală, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a unor ierarhi ortodocşi din străinătate, a clericilor şi a credincioșilor mireni doritori să participe, se va săvârşi o slujbă de Te Deum, iar apoi va avea loc ședinţa solemnă a Sfântului Sinod, în Aula „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei.



.jpg)
