Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Preasfinţitul Visarion prezent la inaugurarea filialei ICR Tulcea
Institutul Cultural Român are de joi, 17 ianuarie, a doua filială în ţară. Inaugurarea sediului Institutului Cultural Român - filiala Dobrogea a avut loc la Casa Avramide din Tulcea, eveniment la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor de stat, centrale, locale şi bisericeşti. În cuvântul de binecuvântare, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a arătat legătura strânsă dintre cult şi cultură, arătând că şi din punct de vedere bisericesc judeţul Tulcea deţine un bogat patrimoniu care poate fi valorificat mai bine prin activitatea Institutului Cultural Român. Cu acest prilej al inaugurării, Preasfinţia Sa a oferit noului director al Institutului Cultural Român Tulcea, Suzan Mehmet, o icoană cu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, specificând importanţa lor pentru făurirea unei Europe unite prin cultură şi spiritualitate creştină. (I. Buşagă)



.jpg)
