Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Precizare pentru donatori
Din dorinţa de a evita suspiciunea şi confuzia privind destinaţia reală a donaţiilor pentru Aşezământul românesc de la Ierihon, facem precizarea că părintele Alexandru Argatu de la Parohia Boroaia (jud. Suceava) nu are binecuvântarea Patriarhiei Române sau acordul Părintelui Arhimandrit Ieronim Creţu, Delegat al Patriarhiei Române la Sfintele Locuri şi Superior al Sfintelor Aşezăminte Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, să colecteze bani în acest scop.
Prin urmare, donaţiile pentru Aşezământul românesc de la Ierihon pot fi făcute la Patriarhia Română de care depinde canonic aşezământul menţionat mai sus (Cont: RO57 RNCB 0075 0048 9503 0037 (dolari), RO84 RNCB 0075 0048 9503 0036 (euro) sau RO14 RNCB 0075 0048 9503 0035 (lei), cod SWIFT, RNCBROBUB 40, cod fiscal RO4430779, BCR, Bucureşti, sector 4, bd-ul Unirii 63, PATRIARHIA ROMÂNĂ - Aşezământul Ortodox Român de la Ierihon).



.jpg)
