Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Precizare privind conferințele realizate de așa-zișii „monahi mărturisitori“ aghioriți

Precizare privind conferințele realizate de așa-zișii „monahi mărturisitori“ aghioriți

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 14 Octombrie 2016

În zilele ce au trecut (9-12 octombrie 2016) au avut loc o serie de conferințe organizate și popularizate de anumite asociații laice (Oradea, Beiuș, Piatra Neamț). Aceste conferințe vor fi organizate și în zilele ce urmează în alte orașe ale țării.

Conferențiari sunt patru monahi aghioriți despre care se afirmă: „Monahii pe care i-am invitat sunt viețuitori din Sfântul Munte, aflați în delegație oficială, iar cuvintele lor de învățătură sunt în duh ortodox”.

În realitate, aceștia sunt veniți în nume propriu, fără înștiințarea sau încuviințarea mănăstirilor din care fac parte.

Starețul Schitului Prodromu a confirmat faptul că cei doi monahi aparținători (români), Efrem și Nicodim, nu au nici un mandat de a exprima poziția Schitului în legătură cu Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, cu atât mai puțin pe cea a Sfântului Munte. Aceștia nu au binecuvântarea de a susține conferințe, au plecat din mănăstire la propria inițiativă, motivând medical decizia.

Sava „lavriotul” (grec) este un monah scos din Consiliul de conducere al Marii Lavre și din obște, aflându-se în perioadă de penitență la un schit din insula Creta. Nici acest monah nu are vreun mandat de reprezentare a punctului de vedere al Sfântului Munte sau a celui al Marii Lavre, deciziile și comunicatele Sfintei Chinotite fiind singurul mod prin care Sfântul Munte își exprimă pozițiile oficiale.

Monahul Flavian (român de origine) nu face parte din obștea Mănăstirii Xiropotamu, așa cum se pretinde, ci locuiește de sine într-o chilie de pe teritoriul acesteia. La fel, acesta nu are nici o binecuvântare.

Sinodul al VI-lea Ecumenic interzice episcopului să propovăduiască în altă eparhie fără binecuvântare (Can. 20 Sin. VI Ec.). Dacă nici episcopii nu pot propovădui în eparhii străine, cu atât mai mult se aplică această prevedere clericilor și monahilor, care nimic nu au voie să facă fără învoirea episcopului (Can. 39 Ap.).

Acești monahi nu au nici o binecuvântare din partea vreunui episcop din Biserica Ortodoxă Română și nici din partea mănăstirilor pe care pretind că le reprezintă.

Acest fapt negativ se adaugă la îndemnurile lor la schismă prin nepomenirea ierarhilor şi arată că monahii nu sunt „mărturisitori”, ci neascultători şi dezbinători. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)