Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
PRECIZARE: Unităţile de cult au dreptul exclusiv de a comercializa obiecte de cult
În legătură cu cele menţionate în articolul intitulat âAfaceri cu lumânări şi icoaneâ apărut în cotidianul Evenimentul zilei din 16 februarie 2010 sub semnătura domnului Marius Nica, Arhiepiscopia Bucureştilor precizează că, potrivit legislaţiei în vigoare, numai unităţile de cult (parohii şi mănăstiri) din cuprinsul eparhiei au dreptul exclusiv de a comercializa obiecte de cult.
În răspunsul Consiliului local al Municipiului Ploieşti, dat la solicitarea Protoieriei Ploieşti, se precizează că Administraţia Domeniului Public şi Privat (ADPP) din cadrul Primăriei Ploieşti comercializează numai lumânări decorative (candele din sticlă şi pastile) şi că această instituţie publică locală doreşte să ajute Biserica, nu să intre în conflict cu aceasta. Arhiepiscopia Bucureştilor va solicita autorităţilor în drept să verifice modul de respectare al prevederilor Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult. În acest context, menţionăm că noua fabrică de lumânări a Arhiepiscopiei Bucureştilor are capacitatea de a produce lumânări nu numai pentru toate subunităţile ei (protoierii, parohii, manastiri şi schituri), dar şi pentru alte eparhii ortodoxe române din ţară şi străinătate cu care au fost încheiate deja acorduri de colaborare.



.jpg)
