Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Pregătirea Serviciului colportaj pentru hramul Catedralei Patriarhale
Ca în fiecare an, Serviciul colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă Bucureşti, va participa la organizarea hramului Catedralei Patriarhale, prin comercializarea obiectelor religioase, având în vedere faptul că desfăşoară activităţi misionar-economice. „În jurul Catedralei Patriarhale, vor fi amenajate cinci magazine, care vor funcţiona în corturi pentru a veni în ajutorul credincioşilor, pelerinilor şi închinătorilor la sfintele moaşte. Activitatea specifică este economico-misionară şi corect fiscală, în parteneriat cu Facultatea de Teologie, care a cooptat 60 de studenţi voluntari. De asemenea, avem și un parteneriat cu Primăria Generală a Capitalei pentru funcţionarea unui târg de obiecte bisericeşti în Piaţa Unirii. Magazinele vor fi deschise și pe timpul zilei, și pe timpul nopții, deoarece dorim ca ostenitorii serviciului să stea la dispoziţia tuturor credincioşilor care vor veni pe Dealul Patriarhiei”, ne-a declarat protos. Joachim Bejenariu, directorul Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor.