Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Premiere a elevilor la concursul „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul 3”
44 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 56 din București au obținut premii la cea de-a șasea ediție a concursului internațional „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul 3”. Aceștia au fost premiați duminică, 30 ianuarie 2022, în cadrul unui eveniment organizat la biserica Parohiei Iancu Nou-Bălăneanu din sectorul 2 al Capitalei, a transmis TRINITAS TV.
Dintre cei 44 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 56 care au luat parte la acest concurs, 35 au obținut premiul întâi. În cadrul evenimentului desfășurat la Biserica Iancu Nou-Bălăneanu, toți premianții, coordonați de profesoara Viorica Sârbu, au primit diplome, icoane, cărți de rugăciune și dulciuri. Aflat la ediția a șasea, concursul desfășurat în perioada 18-19 decembrie 2021 a reunit peste 10.000 de elevi cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, proveniți din comunități românești din 26 de țări. Toți elevii câștigători au fost premiați concomitent, în toate țările participante, după săvârșirea Sfintei Liturghii în ziua praznicului Sfinților Trei Ierarhi.
Competiţia este organizată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Inspectoratul Școlar Județean Buzău, Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca şi cu platforma educaţională red-religie.ro. Scopul concursului constă în demararea şi dezvoltarea unei strânse colaborări între şcolile de stat şi parohiile ortodoxe româneşti de pretutindeni.