Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Premiere pentru „Alege şcoala!“ la Cioceni, Prahova
La Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din satul Cioceni, Protoieria Urlaţi, Arhiepiscopia Bucureştilor, a avut loc ieri premierea Concursului "Alege şcoala!", etapa pe protopopiat. Premierea a început cu slujba de Te Deum săvârşită de pr. protopop Valentin Cazan, alături de pr. Dumitru Lazăr, parohul de la Cioceni, şi pr. Corneliu Pârvu, de la Parohia Mireş. La sfârşitul slujbei, părintele protoiereu a ţinut un cuvânt de învăţătură şi de încurajare atât elevilor câştigători, cât şi celor prezenţi în număr foarte mare la acest eveniment. Au fost premiaţi câte trei elevi, conform clasamentului, de la parohiile Cioceni, Cireşanu şi Mireş cu premii constând în tablete, aparate foto şi mp4 playere. (Pr. Mihai Rotaru)



.jpg)
