Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Premierea elevilor participanţi la olimpiada de religie
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, marţi, 14 mai, în sala de festivităţi a Centrului eparhial din Timişoara a avut loc festivitatea de premiere a elevilor participanţi la olimpiada de religie. Alături de elevii şi profesorii de la religie ortodoxă au participat şi cei de la confesiunile: Catolică şi Alianţa Evanghelică. Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei au participat pr. Zaharia Pereş, consilier cultural, şi pr. Sorin Lungoci, consilier Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul, iar din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean, prof. Daniela Buzatu, inspector de religie. Cei 49 de elevi premianţi au primit diplome şi daruri din partea Arhiepiscopiei Timişoarei, constând în cărţi editate la tipografia eparhială şi icoane. (Valentin Birău)



.jpg)
