Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Premii obţinute de Seminarul din Dorohoi la Festivalul Internaţional Coral „O, ce veste minunată!“
Sâmbătă, 14 decembrie 2013, la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani, s-a desfăşurat cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional Coral „O, ce veste minunată!“, ce a fost organizat de Consiliul Judeţean Botoşani şi de Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Botoşani. Au participat formaţii corale şi grupuri folclorice sau vocal-instrumentale din judeţele Botoşani, Suceava, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina.
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob“ din Dorohoi a obţinut următoarele distincţii la acest festival: premiul I pentru corul mixt „Harisma“, dirijat de elevul seminarist Răzvan Sarafim - anul III Pastorală; premiul al II-lea pentru corul bărbătesc „Haris“, condus de pr. prof. Constantin Muha; şi menţiunea I-a pentru grupul vocal-instrumental „Symbol“, condus de prof. Daniel Hariga.
„Aducem deosebite mulţumiri organizatorilor, atât pentru ocazia oferită afirmării formaţiilor corale, cât şi pentru scoaterea în evidenţă a tradiţiei milenare a colindului românesc. E un gest nobil şi de curaj într-o lume modernă tot mai zbuciumată şi mai însingurată, care tinde să-şi renege originile culturale şi spirituale, îndreptându-se spre o aplatizare amorfă“, ne-a declarat pr. prof. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ - Dorohoi. (T.R.)



.jpg)
