După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Premii pentru elevii olimpici din Protoieria Sector 2 Capitală
Protoieria Sector 2 Capitală a organizat marţi, 10 iunie, festivitatea de premiere a celor 226 de elevi de pe raza sectorului 2 al Capitalei care au obţinut rezultate meritorii la Olimpiada de Religie și la Concursul Național de Cultură și Spiritualitate românească. Alături de copiii însoţiţi de părinţi şi cunoscuţi, la eveniment au participat Marius-Ştefan Ciulu, inspector eparhial în cadrul Sectorului învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, şi profesorii metodiști pentru disciplina Religie din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București Sorina Ciucă, Mihaela Danțiș și Dragoș Ioniță.
Părintele protoiereu Mihai Cristian Popescu i-a felicitat pe elevi pentru efortul depus şi pentru rezultatele obţinute, aducând, de asemenea, mulţumire tuturor celor care s-au implicat în organizarea concursurilor şcolare şi a festivităţii de premiere.
„Sprijinim și încurajăm copiii și tinerii dornici de cunoaștere să participe la astfel de concursuri unde, pe lângă materiile studiate în cadrul școlii, dobândesc cunoștințe suplimentare de teologie și cultură. Acestea vor contribui la formarea lor și le vor deschide noi orizonturi de cunoaștere. Mulțumim elevilor participanți pentru strădanie, îi felicităm pe premianți și, nu în ultimul rând, adresăm mulțumiri partenerilor implicați în realizarea evenimentului, în mod deosebit Centrului Cultural «Mihai Eminescu», care a devenit de-a lungul timpului un partener implicat și de nădejde. Aducem mulțumiri și recunoștință părinților, profesorilor și preoților implicați în formarea și educarea acestor copii minunați, care ne fac cinste tuturor”, a spus părintele protoiereu.
Festivitatea a fost găzduită de Biserica „Sfântul Dumitru”-Colentina, iar premiile au fost acordate de Protoieria Sector 2 Capitală în parteneriat cu Centrul Cultural „Mihai Eminescu” al Primăriei sectorului 2 al Capitalei.



.jpg)
