În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Premii pentru laureaţii concursului „Crezul Meu“ la Marghita
Etapa locală a concursului naţional "Crezul Meu" a adus la Marghita premii pentru cele mai reuşite lucrări de oratorie, scrise de elevii din parohiile aferente.
Sala festivă a Protopopiatului Marghita, Episcopia Oradiei, a găzduit joi, 29 aprilie, etapa locală a concursului naţional de oratorie creştină "Crezul Meu". Eseurile compuse de elevii de la şcolile din localităţile protopopiatului amintit au fost analizate de o comisie prezidată de pr. Floricel Daina, consilierul eparhial pentru cateheză, alături de care s-au aflat pr. Ioan Şugar, protopopul Marghitei, pr. Petru Gut, secretarul instituţiei amintite, pr. Ioan Morar, responsabilul pentru cateheză al Protopopiatului Marghita, şi pr. prof. drd. Ioan Bogdan Pop, profesor de religie la Şcoala generală cu clasele I-VIII din Marghita. La concurs au participat 48 de elevi din 23 de parohii, însoţiţi de preoţii parohi. În cadrul festivităţii de premiere au fost apreciate eseurile elevilor, adevărate creaţii literare pătrunse de spiritul curat al copilăriei. Lucrările au fost originale, cu o perspectivă dogmatică şi scripturistică, elevii dovedind valenţe nebănuite în explorarea spaţiului minunat al credinţei creştine şi a literaturii de factură religioasă. Elevii câştigători ai acestei etape a concursului, Flavia Burlibaşa (Parohia Marghita I) - premiul special, Marius Goman (Parohia Boianu Mare) - premiul I, Alexandru Filip (Parohia Cuzap) - premiul II şi Sergiu Naş (Parohia Dernişoara) - premiul III, au fost invitaţi să-şi prezinte eseurile în plenul festivităţii, fiind apoi răsplătiţi cu diplome, cărţi de rugăciuni, cărţi ziditoare de suflet, materiale didactice, icoane cu Mântuitorul Iisus Hristos şi Maica Domnului şi multe aplauze. Premianţii vor participa joi, 6 mai 2010, la Oradea la etapa pe eparhie, urmând ca elevul care va câştiga concursul să meargă la Bucureşti, în 21 mai 2010, împreună cu preotul paroh al parohiei de care aparţine, la Patriarhia Română, pentru etapa finală. "Apreciez faptul că s-a realizat aici la Marghita un cadru festiv deosebit pentru a marca acest eveniment, care s-a dovedit a fi cu mult rod duhovnicesc, iar entuziasmul copiilor ne-a făcut să înţelegem cât de oportun este programul "Hristos împărtăşit copiilor" şi câtă nevoie este de a ne implica mai mult în educaţia creştină a tinerei generaţii", ne-a spus pr. Floricel Daina. Concursul a fost un bun prilej pentru participanţi să-şi descopere talentul oratoric şi să-şi îmbogăţească cunoştinţele despre Dumnezeu. "Am participat cu multă emoţie la acest eveniment, mi s-a părut foarte educativ şi consider că cei care au iniţiat acest program au fost foarte inspiraţi venind în întâmpinarea noastră a copiilor şi ajutându-ne să ne cunoaştem credinţa", ne-a spus eleva Flavia Burlibaşa.