Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Premii pentru membrii Corului „Excelsior” din Târgoviște
Corul „Excelsior” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște a fost premiat, în cadrul unei ceremonii desfășurate în biserica școlii, vineri, 19 mai, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, pentru obținerea Premiului I la Olimpiada Națională Corală, desfășurată anul acesta la Tulcea.
La eveniment au luat parte: părintele vicar eparhial Ionuț-Adrian Ghibanu, părinți consilieri de la Centrul eparhial, directorul seminarului, profesori și elevi ai acestei prestigioase instituții educaționale a eparhiei.
După cuvântul de bun venit adresat de către directorul instituției de învățământ, Înaltpreasfinția Sa l-a felicitat pe prof. Florinel Ciprian Cazan, dirijorul corului, și a adresat elevilor îndemnul de a mărturisi prin intermediul artei muzicale frumusețea Ortodoxiei românești, de a aprofunda teologia și cultura pentru a promova valorile creștine în lumea contemporană. Ierarhul le-a reamintit tinerilor principalele provocări misionare actuale, dar și necesitatea însușirii cât mai temeinice a principiilor de viață creștine, ne-a transmis Biroul de presă al Eparhiei Târgoviștei.
Corul a interpretat, apoi, câteva piese din repertoriul pregătit pentru olimpiadă, iar la final Înaltpreasfinția Sa le-a oferit coriștilor premii constând în bani și tipărituri ale Editurii Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)
