În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Premii pentru olimpicii la religie din Eparhia Iașilor
În Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului mitropolitan din Iași a avut loc miercuri, 19 iunie, festivitatea de premiere a elevilor olimpici la disciplinele de specialitate din cadrul seminariilor teologice și liceelor vocaționale, dar și a celor care au participat la diverse competiții specifice.
Elevii premiați provin din seminariile și liceele teologice din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, dar și de la Școala „Varlaam Mitropolitul” din orașul Iași.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oferit premii din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, tuturor elevilor care au câștigat fazele naționale și județene ale olimpiadelor de specialitate.
Mai multe detalii despre eveniment a oferit părintele Andrei-Nicușor Carcea, inspectorul pentru învățământul preuniversitar în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor: „Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și reprezintă un bun prilej prin care Biserica dorește să-și manifeste aprecierea, atenția și purtarea de grijă față de cele mai tinere vlăstare ale sale, care prin muncă intensă și sacrificii au reușit performanțe remarcabile. După cum am văzut, au fost foarte multe premii, mulți premianți, unii dintre aceștia chiar la multiple categorii care acoperă o plajă foarte largă de domenii ce nu fac parte exclusiv din aria curriculară a teologiei, ceea ce indică faptul că darurile sunt multe și diversificate. Acest lucru nu poate decât să ne bucure și să ne facă să privim cu mult optimism și entuziasm către viitor, având convingerea că tinerii din noua generație vor fi mădulare vii și active ale Bisericii”.
Au fost acordate în total 59 de premii, dintre care: 23 de premii I, patru premii II, șapte premii III, 17 mențiuni și opt premii speciale.
La eveniment au participat și directorii celor șase seminarii și licee teologice din cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor, dar și inspectorii de religie din județele Iași, Neamț și Botoșani.
La finalul festivității, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a subliniat importanța organizării unui astfel de moment: „De multe ori în pildele Sale, Dumnezeu folosește imagini din agricultură, vorbește de semințe, lucruri care erau la îndemână poporului de atunci și ne sunt și nouă. Creșterea unei semințe presupune un efort din partea noastră, o stăruință, credința că va crește și de multe ori osteneală. Tot astfel este și în formarea pe care ați avut-o. De aceea este bucurie, mulțumire, pentru că împlinim un cuvânt din Scriptură care spunea «lărgiți și voi inimile voastre», și această lărgire presupune o credință și un efort”.
Premiile câștigate la disciplinele de specialitate din cadrul seminariilor teologice au fost la Dogmatică, Limba greacă și Artă sacră, iar cele câștigate la olimpiade și concursuri au fost la Olimpiada de limba și literatura română, Olimpiada de astronomie și astrofizică, dar și la Concursul județean de matematică Euclid. Arhiepiscopia Iașilor derulează și susține proiecte și activități dedicate copiilor și tinerilor, între acestea numărându-se Olimpiada națională de religie ortodoxă, Olimpiada națională pentru seminarii și licee teologice ortodoxe și alte olimpiade și concursuri la care participă elevi seminariști din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.