Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Premii pentru olimpicii severineni
Episcopia Severinului şi Strehaiei i-a premiat luni, 18 iunie, pe elevii care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şcolare desfăşurate în cadrul Catedrei de religie. Evenimentul a avut loc după slujba Vecerniei, la Catedrala episcopală "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Turnu Severin. Reprezentanţii Sectorului Învăţământ şi tineret au oferit diplome şi premii pentru peste 100 de copii, premianţi la olimpiada şi concursurile desfăşurate în anul şcolar 2011-2012. De faţă a fost prezentă şi prof. Dana Săftoiu, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Severin.
"Ca întotdeauna, la sfârşitul anului şcolar, Catedra de religie a Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, împreună cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, încearcă să îi premieze, pe cât este posibil, pe elevii care au participat la concursurile şi activităţile şcolare religioase şi nu numai. Astfel, avem premianţii Olimpiadei de religie, de la faza judeţeană până la cea naţională, mai mult de 100 de elevi. Mai sunt şi copiii care au luat parte la concursul interdisciplinar de pictură şi spiritualitate românească şi, nu în ultimul rând, îi avem printre noi pe micuţii de la clasele a III-a şi a IV-a, participanţi la concursul "Ucenicii credinţei", pe care îl organizăm de foarte mulţi ani", a declarat prof. Dana Săftoiu. (Cătălin Cernătescu)



.jpg)
